Badea si gripa porcina

Ptiuuuu. Si-a luat Badelu concediu pana luni. A plecat cu top modela lui in Turcia, probabil sa-si cumpere niste toale la pret redus. Foarte ofuscat aseara pe editia speciala a OMS-ului legata de gripa porcina si de faptul ca emisiunea a fost intarziata din aceasta cauza, iar el saracutu' la 5 se trezea a doua zi, a facut o emisiune gen "chicalacachicicea". Dar orice ar face si ar zice, mie jur ca-mi place incredibil de mult de el. Bloggerilor le-a aratat ca poate sa fie primul in top, audienta face mai mare decat "baietii deontologi" de "dincolo" si totul e roz si superb in aceste conditii.
Ce observ eu mai cu seama in acest caz si nu numai, e cat de mult poate influenta o persoana publica opinia cetatenilor si cum se apara justitia de anumite atacuri care o implica. Aici ma refer mai exact la cazul cu accidentul mortal al tinerei calcate pe trecerea de pietoni de la Kiseleff, in care Badea a fost chemat ca martor la dosarul respectiv. E foarte evident, zic eu, ca o publicitate a cazului, poate duce la o rezolvare mai rapida si in acest caz la o sigura condamnare. Cam asa i-a speriat si Hrebe jr pe hotii rapitori ai propriul automobil BMW X6, de au abandonat-o prin Rahova cand au auzit a cui e. Desi cazurile nu au nicio legatura intre ele. Om vedea..

Agitatia de inmormantare-posibil alarma falsa?

Stau si ma uit la televizor si ma intreb ce rost are toata aceasta inducere de panica cu privire la gripa porcina. Ok. Si daca o sa fie pandemie de gripa porcina ce sa fac? E doar treaba autoritatilor fiecarei tari sa se agite si sa aiba grija sa ia masuri de prevenire impotriva contaminarii. In acest caz nu e cazul sa se mediatizeze aceste lucruri. Poate acum cativa indivizi tocmai si-au dat seama ca nu mai au motiv sa traiasca. Saraci suntem, mai apar si bolile. Ne mai trebuie alte cutremure si suntem buni de dat pe toboganul magic. Daca tot o sa fie pandemie...Ne jucam asa cu termenii de parca altceva n-avem mai bun de facut.
E foarte posibil ca acest virus sa fie chiar lucrat in laboratoare si scapat de sub control. Asa cred ca a fost si cu SIDA. Americanii astia...se joaca de-a dumnezeu, si ei din pacate, ii omoara pe oameni mai repede decat ii omoara realul Creator.
In realitate, se poate sa nu fie cazul de atata agitatie, ba chiar sa o dea la intors in scurt timp ca a fost alarma falsa sau eventual sa spuna ca s-au inselat in privinta virusului.
In rest, eu una sunt de acord cu interzicerea bicicletelor in parc. E prea mare balamuc. Toata lumea a iesit cu rolele sau cu bicicletele, fiind completati evident de cei care se urca sa-si parcheze masinile pe trotuare sau chiar in parc. Cel putin asta se intampla, la mine in cartier, in parcul Moghioros. Se pare ca Sorin Oprescu vrea sa se ocupe de pistele pentru biciclisti. Sa speram ca se va ocupa si chiar va face ceva vizibil.

Devalorizarea morala

Perioada de dupa revolutie a insemnat pentru majoritatea romanilor un entuziasm viu afisat si o eliberare de sub gheara cea rosie a comunistilor. Desi Iliescu era personajul care avea de gand sa continue mascat vechiul sistem cu ale lui ideologii, sentimentul de eliberare nu inceta sa existe in sufletul cui il mai avea. Dupa asta a aparut tapul ispasitor, care in perioada de maxima tranzitie, evident ca nu stia in ce directie sa priveasca si ce sa apuce mai repede in maini ca sa arate si eventual sa concretizeze. Democratia in cazul nostru, zic eu, nu a fost un lucru bun. A insemnat o delasare, un spirit ludic hedonist, o devalorizare voita in lipsa de altceva mai bun. A venit momentul ca puterea si valoarea banului sa conteze cu adevarat si "sa sustina valori alterate si indiferente".
A fost ca o revolutie a spiritului, dupa revolutia popriu-zisa. Acum existau foarte multe bunuri si nu mai erau la fel de multi bani. Ca evident niciodata nu e bine...
Sistemul de invatamant a fost continuu reformat si s-a ajuns la o sustinere clara si aici din partea puterii politice spre ceva mai superficial si usurel pentru spiritul cel "obosit".
Si ajungem in zilele acestea sa avem adevarate valori si culturi umane in strada cerand un loc de munca si neintelegand care a fost cauza ajungerii in aceasta situatie. Vedem cersetori pe strada, care au hainele rupte si ochii umflati de bataia taranilor, pe care daca ii intrebi ce meserie au, ajungi, daca ai bun simt, sa te simti umilit. Nu sistemul a incurajat toate aceste lucruri? Un inginer a ajuns sa aiba un salariu infim in comparatie cu al unui informatician. Ne-au dat dracului calculatoarele astea..Ce sa-ti povestesc. Ne-au usurat munca si ne-au eliberat de tot gandirea acoperita de lene si delasare. Dar din pacate cine ar trebui sa plateasca, eventual o sa ajunga doar in iad si de acolo cu transfer special in rai, ca doar rudele au dat multi bani pe acatiste pe Pamant din banii cei furati.. Ma intreb ce s-ar intampla daca s-ar naste un Einstein la noi in tara? Ar muri de foame sau ar amana la nesfarsit lansarea cartii din lipsa de fonduri...
Ce facem cu oamenii care conteaza? Avem si noi copiii si geniile noastre care stau in umbra si care eventual la olimpiade si concursuri castiga cate o carte si un banut de o ciunga si asteapta cu sufletul la gura sa plece in tari unde sunt bineveniti si tratati corespunzator. Ca doar nu exista bani pentru ei pe aici prin tara. Exista doar pentru studii de fezabilitate si pentru autostrazi care nu se construiesc niciodata, dar in schimb, beneficiarii isi cumpara toale de la Parndorf si masini din Germania..Si uite ca nu avem ce face, noi ramanem ca prostii niste martori la aceste evenimente nedigerabile...

Molima psihologica

N-am de gand sa mai continui povestea de dinainte, ca nu mai vreau sa-mi amintesc pas cu pas ce s-a intamplat in continuare. In orice caz totul s-a rezumat la o lupta psihologica puternica si neiertatoare.
Necazurile si problemele ii aduc pe oameni aproape unii de altii de obicei. Nu poti continua lupta daca nu impartasesti durerea cu cei apropiati tie. Asa e firea omului. Simte nevoia uneori sa i se planga de mila ca sa poata trece mai departe. Cand spui parca ce ai pe suflet, tot raul iese din tine si acolo ramane. Criza asta e mai mult la nivel psihologic. Marea confruntare se da in mintea noastra. Criza a devenit o stare de spirit care se ia cu foarte multa usurinta in masa. E o molima psihologica. Marea obsesie a oamenilor: banii. Ca au sau ca nu au bani in buzunare toti au pe buze acelasi cuvant. Nu-l mai repet ca risc sa fac si eu o obsesie virtuala. E important sa vedem ca prin situatia de fata exista o manipulare a maselor. Mi-e greu sa cred ca economia brusc a cazut din pom si ca si-a fracturat trupul fizic si nepretios. Poate ca si aici exista niste interese, o nevoie de presiune voita. Ramane de vazut cine va castiga din tot balamucul asta inchipuit. Numai atunci vom sti cu siguranta ce a fost in realitate.
Cand vorbim intotdeauna de un produs si de vanzarea lui, nu putem sari si peste importanta marketingului din ecuatie. Cei mai tari din lume la marketing sunt americanii. Brusc americanii nu mai stiu sa faca marketing? Nu cred in acest asalt autosugestiv.

Dulcile prietenii dintre oameni

Venetia inseamna multa umezeala, forfota si multi trecatori entuziasti. Mi-a placut sa ma plimb singura pe stradute. Ma simteam ca la scoala cand dadeam un examen pentru care nu ma pregatisem foarte bine. Daca stiam sa ma intorc cu brio il luam. Imi cumparam inghetata numai de dragul de a-mi cumpara si de a socializa cu alte persoane. Nu stiu cum ar fi fost daca m-as fi dus cu un tip de care as fi fost indragostita. In orice caz nu as fi avut nevoie de Venetia neaparat sa testez spiritul ludic din noi doi la un loc.
O alta dilema care mi-a ramas in minte e legata de barcile locuitorilor. De obicei isi pozitioneaza barcile in apropiere de case si le leaga de stalpi la distante destul de mari de poduri sau alte maluri. Nu pot sa-mi explic modul in care se urca in ele si eventual le dezleaga. Nu le lasa la usa de la intrare. Cu siguranta doar ei stiu raspunsul.
La un moment dat lucrurile au inceput sa se strice intre mine si individul cu care venisem. Se enerva ca stau prin magazine, ca pierd timpul cascand gura in fata apei si pe mai toate podurile de acolo. Fapt care evident ma intriga, mai ales ca nu intelegeam de ce trebuie sa dau socoteala cuiva pentru ceea ce fac, cand nu aveam nicio legatura. Dupa vreo saptamana mi-am dat seama ca m-am plictisit de Venetia, ca deja stiu sa ma intorc de oriunde as fi, ca nu mai incurc nimic, ceea ce insemna ca trebuia sa plecam. Mergem la gara sa luam trenul spre Florenta. Era ceva de mers pana acolo, cred ca nu mai mult ca de la Bucuresti la Brasov. Multe peisaje verzi, am vazut si iepuri pe camp, oameni zambitori in compartimente, multa tinerete si bunavointa. Individul se ia brusc cu mine la harta, reprosandu-mi ca e inadmisibil sa ma port asa cu el in Venetia si peste tot unde mergem ca doi straini.."Prietene, n-am stabilit ca nu se poate mai mult, nu inteleg care e problema?" Si stateam noi si ne certam asa in tren ca doi tampiti, de mie imi tremurau mainile de nervi si nu mai stiam ce sa mai fac. In orice caz, in capul meu luasem deja decizia sa fac orice as fi putut sa ma intorc in Bucuresti. Ajungem in Florenta, prima grija a fost sa ma duc la o agentie de turism si sa intreb ce avion am sau ce tren. Individul se tot ruga de mine sa ma calmez ca nu se poate sa fac asa ceva, ca am inteles gresit ce vroia sa spuna, ba chiar ma ameninta ca-mi ia bagajele numai sa nu plec. In orice caz din momentul ala nu l-am mai vazut niciodata. Din pacate avion nu aveam nici din Florenta, nici din Venetia in ziua aceea. Doar tren. M-am plimbat cateva ore prin Florenta sa admir minunatiile de pe acolo, mi-am facut planuri pentru alta data in minte, am mancat niste prostii la un McDonalds si m-am intors la gara sa-mi iau bilet de tren pana in Bucuresti. Eram deosebit de nervoasa si nimic nu ma putea opri. As fi putut sa raman la un hotel si sa mi vad in continuare de excursie, eventual sa ma duc si la Roma dupa aia, dar nu imi mai gaseam starea necesara. Imi iau bilet de tren la un Intercity. Am gresit, nu mi-am luat la cuseta. Trebuia sa schimb in Venetia. Deci nu-mi ramanea decat sa ma intorc de unde am plecat din pacate. Era noapte si ma simteam singura, dar nu-mi era teama de nimic. In asteptarea trenului m-am bagat in seama cu o sarba, care-mi parea o buna companie de drum. Bausem multa cola si cafea cu gandul sa nu adorm ca sa nu-mi fure cineva bagajele. Am fumat o ultima tigara cu tipa inainte de venirea trenului. Era foarte draguta. Zambea frumos, desi nu avea un chip frumos. Era o persoana calda. Si ei ii era teama, desi imi spusese ca mergea des pe ruta asta. Urma sa merg cu trenul 2 nopti si o zi. Ea urma sa coboare in Skopje. Deci de acolo ramaneam singura. Mi-a povestit aproape toata viata ei cu increderea unei persoane care stie ca n-o sa ma mai vada in viata ei. Era studenta la medicina si ingrijea de o ruda a tatalui ei, bolnava de cancer. M-a impresionat ca era studenta la medicina. Era ceea ce-mi dorisem si eu cu ardoare sa urmez, dar renuntasem din anul doi avand evident explicatii solide privind cauza. Am vorbit pana si despre zodii, despre tot ce ne-a trecut prin minte. Avea un nume foarte ciudat pe care nu l-am retinut nicio secunda. Evitam sa ma adresez direct. Am schimbat trenul in Venetia si asteptam legatura, care nu mai trebuia sa intarzie prea mult. Apoi ne-am instalat aproape una de cealalta ca niste surori. Niciodata nu m-am simtit asa apropiata de cineva. Am pus capul una pe cealalta si am adormit. Ne-au trezit cei de la vama, care ne cereau pasapoartele. Nici nu mai stiu la ce vama eram. Ea, din pacate mai avea putin si ajungea in Skopje. Eu, urma sa raman singura si trebuia sa ma intorc la locul meu. Ne-am luat la revedere cu drag si mi-am vazut de drum..Apoi a inceput cosmarul....

Amintiri din Venetia 2

Sa contiuam. Individul se intoarce dupa 30 de minute si imi spune ca nu a reusit sa afle nimic. Tot ce ne ramanea de facut era sa sunam la hotelul respectiv si sa-l rugam pe receptioner sa ne explice cum sa ajungem. In cazul de fata se aplica cu succes expresia "nu-l vezi de nas". Era sub ochii nostri hotelul, dar asa se intampla cand nu intalnesti persoane dispuse sa te ajute. Am descoperit o camera foarte mica, parca in miniatura, unde fiecare cm era folosit cumva practic. Macar era foarte colorata. Asa e toata Venetia de altfel in ceea ce priveste spatiul utilizat. San Marco e o adevarata risipa de spatiu in mintea lor cu siguranta.
Cum era de asteptat seara nu s-a incheiat atunci. Am hotarat sa mergem sa dam o mica tura, mai ales ca acum stiam care ne e hotelul si poate gaseam si ceva de mancare. Imi place foarte mult principiul labirintului din Venetia. Toate stadutele foarte inguste se ramifica sau se continua una cu cealalta. Era cam ora 1. Toate restaurantele inchise evident. Singura speranta de incetare a foamei ramaneau gheretele cu sandwichuri si inghetate, care au insemnat mare lucru de altfel pe toata perioada sederii noastre. La un moment dat ne-am prins ca ne ratacisem si ca nu mai stim in ce directie s-o luam ca sa ne intoarcem. Daca n-ai spirit de orientare Venetia e un chin. Noi nu aveam acest dar. Sa n-o mai lungesc atata, nu ne-a mancat nimeni pana la urma, desi strazile erau pustii si mie mi-era frica de muream pe acolo si am reusit sa ajungem si la patul binemasurat. Am uitat sa mentionez ceva. In San Marco sobolanii faceau ture de intampinare a turistilor nocturni.
A doua zi am reusit sa vedem Palatul Dogilor care nu m-a impresionat in mod deosebit decat prin deosebitele picturi ale renascentistilor Tintoretto, Veronese sau Tizian, salile de judecata fabuloase ale dogelui si inchisorile. Cam atat. M-a surprins foarte mult o harta care surprindea Europa nu mai stiu exact de prin ce secol, dar care situa Romania sub Grecia, ceea ce m-a uimit si de altfel nici n-am inteles despre ce era vorba. Daca va duceti la palat sa nu uitati sa va uitati si la harta asta ca mie mi se pare mare mister cu ea.
In rest Venetia e un oras negustoresc doar pentru asta era cunoscut inca din Evul Mediu. Vanzatorii nu sunt primitori cu turistii, chiar nu-i intereseaza decat sa le platesti ca stai jos (da, e un alt pret la inghetata daca ramai sa o mananci la masa sau daca alegi sa o mananci in mers si eventual la copertura-fata de masa ca doar si aia costa). In concluzie pe acolo am mancat multe scoici si chinezescuri la greu. Dar evident ca si la chinezi se plateste fata de masa.
Ce m-a fascinat foarte mult au fost insulele din apropiere de Venetia. Lido e cea mai cunoscuta si cea mai apropiata de Venetia. Acolo se poate face plaja, iar seara sunt cluburi. De altfel singurul loc unde poti gasi un club in toata Venetia. Apoi urmeaza celebra Murano, unde se gaseste multa sticla de Murano. In Murano nu prea ai ce sa faci, totul e pustiu, iar sticla foarte scumpa si decat sa stai sa negociezi un an cu ei, mai bine renunti daca nu tii neaparat sa colectionezi sticlarie acasa. Pe toate insulele ajungi cu vaporetto evident. Urmeaza Insula Cimitirului care mie mi s-a parut cea mai interesanta dintre toate. Acolo sunt dusi toti mortii Venetiei. In functie de conditia sociala a familiei, fiecare e ingropat intr-un anumit cavou sa-i zicem de materiale diferite ca pret si evident si aici vorbim de spatiu. Cei saraci au mai putin spatiu si sunt incinerati de obicei si bagati in niste cutiute care sunt aliniate cu alte sute de acelasi fel si tinute intr-un fel de camera. Pentru cei curiosi va pot spune ca nu e ceva deosebit in cutiutele acelea, ci doar bucati de oase carbonizate (am avut evident curiozitatea de a deschide o cutiuta, mai ales ca eram singuri pe insula).
In Venetia e mult de vagabondat, multe bazilici si catedrale frumoase care merita vazute. Una din ele e chiar Basilica San Marco de langa Palatul ducal care te impresioneaza prin mozaicurile deosebite si unice si prin altarul fabulos. Magazine iarasi cate vrei la preturi ca si la noi de altfel, dar cu siguranta lucruri din colectia din anul respectiv. Mi-am luat evident cateva perechi de pantofiori frumosi ca doar nu as fi rezistat nici in ruptul capul tentatiei. Am intalnit multi romani prin Venetia, mai ales patroni de restaurante, care faceau afaceri de ani de zile acolo si care se bucurau de viata linistita si calma a imprejurimilor, in ciuda cardurilor vesnice de turisti curiosi. Va urma inceputul finalului....

Amintiri din Venetia 1

Cum apare soarele nitel mai des pe cer si aduce o ameteala de caldura resimtita de piele, mie imi vine sa-mi fac bagajele si sa plec in vacante. Deja m-a apucat starea aia. Pur si simplu imi vine sa plec in lume, fara sa stiu unde si cu cine, dar sa plec. E groaznic sa ti se puna pata in acest fel. Din pacate ma si obisnuisem intr-o perioada cu drumuri lungi, kilometri multi pe zi in mare viteza, somn in masina, centura trasa pe genunchi. Regret perioada aia cu siguranta. A fost cred cea mai frumoasa din viata mea, in care am simtit vibratie, nestare, tinerete si aventura. Dar au fost evident si clipe de teama. Spre exemplu anul trecut.
Ma invita un prieten de-al meu in Venetia pentru vreo 10 zile. Din pacate nu puteam merge cu masina. Sincer nici n-am stat prea mult pe ganduri, pentru ca nu aveam alta oferta mai buna si evident, de-abia asteptam sa plec departe. Faza nasoala era ca eu fusesem iubita individului respectiv intr-o perioada, dar cazusem de comun acord sa ne despartim in termeni de bun simt in urma cu cateva luni. Mi-am imaginat numaidecat ca se poate sa spere intr-o eventuala impacare, ceea ce nu-si avea rostul, mai ales ca ma razgandesc rar sau mai deloc. Asa ca i-am spus de la inceput ca plecam impreuna sa vizitam si noi Venetia, Florenta si eventual Roma, dar fara alte texte la mijloc.
Ne luam noi bilete de avion, rezervam hotelul, culegem niste harti si umplem genti intregi de bagaje. Mi-a placut ca tipul avea mai multe bagaje decat mine. Super tare. Ma chinui eu in avion, intrucat incep urechile sa ma manance, capul sa ma doara, pisica sa moara ca asa patesc eu mereu cu aparatul zburator si degeaba mestec tuburi intregi de guma, dar intr-un final ajungem si in fabuloasa Venetie. A...si uitasem. In avion individul se intretinuse cu o tipa de pe scaunul alaturat, a carei voce ma zgaria pe creier, mai ales in starea in care eram, si care se dadea deosebit de desteapta si de inventiva pe partea sociologiei. Eu nu scoteam un sunet. Daca as fi scos era foarte nasol. Si nu de gelozie era vorba, chiar nu ma interesa, dar asa niste bun simt era binevenit. Si proasta nu tacea nici sa cada avionul. Trecem peste.
De la aeroport agitatie mare, incotro o luam. Distanta pana la oras era destul de mare si autobuze ioc la ora aceea tarzie din noapte. Ok, luam taxiul. In definitiv nici n-a fost mare branza pretul, vreo 33 de euro din cate imi amintesc, dar rapid si foarte amabil soferul, raspunzandu-ne intr-o engleza foarte buna. Ajungem si la vaporetto, fir-ar sa fie, ca sa ne indreptam spre faimoasa piata San Marco, unde, nu departe de ea, aveam rezervate camerele la hotel. Peisaje minunate din vaporetto asa la lumina electrica a Venetiei, adieri dulci de vant si balansari fine deasupra apei. Fumam in cele din urma, ceea ce era o deosebita bucurie dupa stresul psihic la care fusesem supusa. Vedem din vapor niste tineri beti morti intr-o barca, care cantau zgomotos din chitari si se acompaniau cu vocile, iar cel mai treaz vaslea uitandu-se la noi si amuzandu-se. Mi-a placut la nebunie scena asta. Am zambit si noi ca doar aveam motiv. Bine pe parcursul drumului am mai vazut urcandu-se in vaporetto tipi fumati si beti care vomitau la prima unduire mai sigura pe ea deasupra apei, dar asta nu ma scarbea deloc dupa drumul cu avionul, ba chiar imi dadea o oarecare satisfactie. Statie San Marco. A dat Domnul. Mi-era foame de muream, dar as fi renuntat in orice moment la gand, daca ma vedeam in pat. Cete de negri, care ne sar in cale, ca doar ne vedeau cu bagajele in mana si cu banii inca necheltuiti, dornici sa ne conduca contracost spre hotelul mult visat de mintea mea obosita. Il intrebam pe unul din ei daca are idee unde e hotelul nostru si ne indica drumul, dar se adevereste in scurt timp ca ne pacalise. Evident pentru ca nu intentionasem sa-i dam nimic. Foarte dragut mi-am spus. Rabdare Simona. Atunci ii spus frumos tipului cu care eram, ca eu intentionez sa ma asez undeva si sa ma pun pe fumat intens alaturi de multele bagaje pe care le aveam pana ce afla cu exactitate unde e hotelul. Zis si facut. Ma asez pe Podul Suspinelor inconjurata de bagaje. Cred ca daca se lua cineva de mine, eram in stare sa ma bat si cu Van Damme. Nu s-a luat nimeni. Era destul de racoare afara desi eram in august. Cred ca trecusera vreo 25 de minute si omu' nu mai venea. Podul Suspinelor era in renovari si se lucra si la ora aia tarzie din noapte la el. Toata lumea se oprea sa se uite cum se lucreaza, ba chiar ii mai faceau si poze in starea asta bolnava. Eu rezemata de pod analizand entuziasmul inexplicabil al turistilor. Continuarea maine.... Aventura nici macar nu a inceput...

Criza si cumpatarea

Ce-mi place mie la criza asta e ca devenim mai cumpatati ca doar nu avem incotro. Nu mai aruncam banii pe toate tampeniile posibile si ne servim doar de lucrurile cu adevarat necesare. Un lucru bun, daca nu avem lipsuri prea mari. Referitor la sarbatorile care tocmai au trecut, parca nu am citit in presa si nici n-am mai auzit la stiri de nspe mii de cazuri de exces de oua si de prea mari exagerari culinare. Un titlu amuzant din ziare :Mai multe femei in coma alcoolica decat barbati. Dar evident nu un numar exagerat de cazuri. Se pare ca si-au innecat amarul crizei in pahare de vin de tara, ca doar celalalt e mai scump. Tot ce e posibil ca femeile sa dispere mai mult decat barbatii, ca nu mai au atatia bani de tzoale sau de coafat. Dar repet. Acesta este drumul spre normalitate. Inca un pic de surprindere si ne obisnuim de tot in conditiile astea.
Provincialii se indreapta spre orasele natale, intrucat nu mai au bani de chirii si uite asa toate revin la originea lor adevarata. In rest, s-auzim numai de bine...

Despre oameni

Peste tot numai oameni, vieti, suferinte si experiente. Ce am invatat eu despre oameni pana acum, este ca toti avem slabiciuni, temeri si poate, uneori, complexe. Ce ne face oameni si nu roboti, este latura noastra psihica. Emotii, trairi, sentimente, plansete si rasete, strangeri de mana. Probabil ca din cauza asta si suntem muritori. Poate daca nu am cauta atatea raspunsuri la intrebarile noastre, daca nu am avea framantari si nu ne-am consuma in interior pe parcursul atator ani, am fi nemuritori. Ne-ar mai trebui un cip implantat in creier de la inceputul vietii care sa ne programeze scopul pe Pamant si cu asta s-ar simplifica totul. Dar, n-ar mai avea niciun farmec, sa recunoastem.
Oricum n-am fi constienti de noi. Am fi programati.
Sa revenim la slabiciuni. Exista oameni mai puternici si oameni mai slabi? Nu. Exista doar persoane care stiu sa isi ascunda mai bine trairile adevarate, sa le imbrobodeasca sub o masca dintr-un material de mai buna calitate, care protejeaza mai bine contra vanatorilor pusi la panda. Acele persoane care nu-si tradeaza emotiile, care nu se spovedesc comunitatii si care tin la scopul lor mai mult decat orice. Acestia sunt oamenii pe care ii invidiem uneori. De ce nu refuleaza si de ce nu cad? Pentru ca au sprijin in spate, pe care il cauta fara sa-l numeasca asa. I se spune familie. Au pornit la lupta impreuna si fiecare il sustine pe celalalt. Ei stiu ca doar familia ii poate ajuta. Se accepta asa cum sunt intre ei si numai in acest cerc li se cunosc slabiciunile. Cand ies din barlog, isi iau atitudinea potrivita si masca de fier pe fata.
Restul indivizilor mai slabi, sunt usor de citit dupa emotiile intense pe care le traiesc in vazul celorlalti si pe care si le manifesta fara sa se controleze. Se expun fara sa-si dea seama. Sa nu uitam ca si cei din prima categorie cer ajutorul. Dar e un alt tip de ajutor. Cam asta despre slabiciunile noastre si despre cum ne controleaza in societate. Mi se pare foarte simplu. Se poate sa ma insel. Voi afla asta in timp sau poate doar ma voi convinge si mai mult. Solutia nu e deci reprimarea, ci un mai bun control...

Ceva simplu

M-am uitat la Into the wild azi. Un film din 2007 facut de Sean Penn. Spectaculos. Filmul surprinde viata unui tanar care alege sa-si traiasca altfel viata..El nu se poate adapta societatii si alege sa se refugieze in natura, unde lupta pentru supravietuire e grea si presupune mult mai multe eforturi. Evident, nu era un tanar obisnuit, ci avea merite deosebite la scoala, o sora, dar si o familie care nu-i intelegea nevoile reale. Merita vazut. Un final pe masura altceva nu mai spun.
Filmele, cartile, pe care le citesc imi induc anumite stari. Ma atasez de personaje ca si cum as fi acolo si as lua parte la actiune alaturi de ele. Asa sunt eu. Uneori nici nu am nevoie de mai mult de atat. Unde vreau sa bat de fapt?
Ideea e simpla. Sa traiesti un alt fel de viata. Ar fi prea ordinar sa te supui ciclurilor vietii, fara sa ai parte si de niste peripetii, de situatii care te surprind, de salturi neintuite. Come on. N-as putea sa-mi iau un job bine platit, sa ma complac in munca rutinata pana la adanci batraneti, sa ma marit si sa apara brusc tancii de fusta mea. Ar insemna sa devin o mare plictisita. Oamenii care aleg o viata de tipul asta nu aduc nimic nou posteritatii. Duc doar o lupta a nevoilor firesti fiziologice si materiale. Mai bine sa ai o viata ca a lui Edith Piaf, decat a unuia lipsit de curaj, care isi reprima adevaratele stari si sentimente. A, daca esti intr-adevar unul care se simte bine infipt in realism si in controlul deplin al lucrurilor, ramai unde te afli, ca nu are rost sa incerci altceva.
E asa frumoasa viata asta, daca stii cum s-o traiesti. Are un gust atat de bun. Totul depinde de intensitatea starilor. Cu cat intamplarile sunt mai condimentate cu atat perceptia noastra are mai multa culoare, iar emotiile sunt mai intense. O da...Multi vor spune acum uite pe cineva care sustine hedonismul sau epicureismul. Nu despre asta este vorba. Doar de a te lasa impulsului, de a nu reprima adevaratele dorinte...Doar o viata avem!

Obosita de materie

Ma oboseste atata materie in jurul meu. Nu mai stiu cum sa-i fac fata. Ma arunca, ma invarte si apoi imi da drumul ca unei carpe stoarse de apa. Incerc sa aflu oare incotro ma indrept. Pai intreb si eu acum, aflandu-ma in treaba evident, in ce se mai gaseste spirit? In arta, e uscat de trecerea multor ani si de privirea multor admiratori. In oameni nu mai exista pentru ca sunt prea prinsi in tic-tacul inevitabil. Dumnezeu nu mai stie ce cale sa aleaga ca sa comunice cu noi si astfel ne tot amana...Avem un Dumnezeu modern, pe care il cautam cu mult patos. Nu e revelat, ca altfel ar fi prea simplu pentru noi. Nu pot sa cred ca e principiul tuturor lucrurilor..
In rest numai materie. Totul e o inventie a noastra: timp, spatiu, si multa materie. Numai Dumnezeu e spirit si noi nu mai putem sa luam legatura cu el in aceste zile. Cu siguranta a ras de cum ne-am petrecut sarbatorile. S-a amuzat cu prietenii lui de propria sa creatie, care a luat-o razna cand a vazut cata libertate are la dispozitie. Ce oboseala...

De Pasti

Iau parte si eu fara sa vreau la agitatia asta pentru Pasti. Sunt luata de cercul nerabdarii altora pe sus. Nimic surprinzator nici anul asta. Aceleasi sarbatori, pregatiri si furculite. Miei taiati si chinuiti cu ochi intrebatori pentru acelasi scop. Mi se pare nepotrivit sa iau parte la ospatul de Pasti. N-am tinut post si nu am facut nimic sa merit aceasta sarbatoare. Sa se bucure altii. N-am niciun chef sa vad oameni care se duc sa ia lumina, canta eventual de trei ori Hristos a inviat si se indreapta agale spre casa cu burtile disperate. Daca spuneam de Craciun, ca nu am simtit nicio atmosfera, cum as putea acum sa sar direct la Inviere? Oare Mantuitorul n-a obosit sa invie de atatea ori? Singurul lucru bun pe care il mai vad la sarbatori e ca aduna familii. Ca se intalnesc poate dupa mult timp cu totii si se bucura de aceasta reuniune. Iubire pentru apropiati, pentru rude, pentru prieteni. Ganduri bune, rautati lasate de o parte, invidii uitate pentru acelasi scop: Invierea Domnului. Caldura sufleteasca si bucurie pe fete astenice.
In rest, nimic nou. O sa avem un an greu. Cu tot felul de crize, eventual cutremure, dupa cum spun unii si lipsuri de toate genurile. Si asta face parte din ciclicitatea evenimentelor la care trebuie sa ne spunem. Natura a obosit sa se supuna si ne sperie cu ale sale forte pe care nu avem cum sa le controlam. Haosul controlat capata alte dimensiuni. De haos si atat. In rest numai de bine si Paste fericit!!!

Lectii de ipocrizie

Nu-mi plac falsitatea, minciuna si zambetele unei masti. Cred ca nici daca m-ar da viata in continuu cu capul de pereti, nu as putea vreodata sa le accept. Mi-e foarte clar ca pierd multe lupte din start. Ca diplomatia mea nu functioneaza si nu sunt in stare sa-i zambesc unei persoane care stiu ca tocmai face eforturi sa ma induca in eroare. De la cei din jurul nostru, putem lua oricand lectii de egoism. Fiecare e dispus sa faca orice pentru a-si atinge scopurile. Mi se intampla sa vad uneori, tineri casatoriti, care nu comunica suficient, ba chiar au secrete si interese separate. E dureros. Si totul pentru ce pana la urma? E epoca pupincuristilor. Te mentii in top, daca esti pregatit in orice moment cu raspunsul pe care vrea sa-l auda persoana pe care trebuie s-o impresionezi. E suficient sa-i spui ce asteapta sa auda, sa-i salte ego-ul si sa-i scuture praful de pe aripile de carton. Mi-e sila. Mai bine mor de foame si raman eu. Sau poate ca o sa ma satur de atatea lovituri si o sa ma schimb involutar contaminandu-ma de efectul de turma.
Nu cred ca devenim mai inteligenti pe zi ce trece. In niciun caz. Evolutia, tehnologia nu tin de intelectul individului. Masinile ne usureaza munca, ne fac mai lenesi, ba chiar ne ingusteaza alegerile. De aici poate si aceasta mare mancatorie intre jucatorii vietii. Ar trebui sa existe legi de fair-play in viata. Si cei care nu le respecta sa fie depunctati si obligati sa ia totul de la capat....

Becali lasa-ne

Personajul Becali ocupa prea mult spatiu, zic eu, in paginile ziarelor din ultima perioada. O vai, analizeaza toti deontologii toata problema si se tot mira ca fraierii ca mai cade cate unul in groapa. Uite ca s-a intamplat sa fie "gura-sparta". Ba ca Sorin Ovidiu Vantu e implicat in arestarea oierului, ba presedintele, ca sa-si pregateasca terenul pentru alegeri si uite asa scade tirajul ziarelor. Personal, ma bucur nespus ca Gigi si-a luat-o in freza. Cine stie ce rotita nu i-a mers in toata smenozeala. Cu cat e mai sus mafia, cu atat e mai periculos si mai riscant. Ce ma scarbeste si mi se pare reprezentativ pentru Romanica e faptul ca Gigi inca mai vrea sa participe la europarlamentare, si nu din partea PNG-ului, ci a PRM-ului, ca doar nu se balacareste cu Vadim degeaba. La prezidentiale s-a razgandit. Mi se pare o miscare a la fratii Balint, cand nu mai tin minte exact cine a platit sa intre Nutu (Camataru) in parnaie. Oricum in fotbal n-a facut nimic Becali. Steluta s-a prabusit si cu asta gata. Noapte buna. faceti loc pentru urmatorii.
E agitatie mare. Toti sunt speriati de moarte. Toti SPP-istii si comunistii nenorociti sa tremure. Pe fundalul asta si de criza, cred ca farmaciile si-au crescut vanzarile la Diazepam. O sa ajunga ca vecinul meu, fost comunist nenorocit, care de atata spaima si teama, a facut Parkinson la 50 de ani si nici nu mai iese din casa. Vreti case, limuzine si valize de bani fara munca cinstita? La racoare ca tot vine vara, ce naiba...Si cred ca lista arestarilor va continua pana la alegeri.
Elena Basescu are toate sansele sa iasa la europarlamentare. Ce sa-si doreasca mai mult decat sustinerea mediatica din partea Elenei Udrea, a lui Prigoana, a PSD-ului si evident a P-DL-ului. Mai mult ca sigur Prigoana a avut o implicare mai mare in organizarea campaniei decat se spune. Si Prigoana oricum a zis ca vrea la presedintie. Combinatii peste combinatii...Important e sa nu se calce pe picioare ca mustele la rahat.

Mi-e dor...

Iarasi am conflicte cu mine mai mult decat de obicei. Ceva nu e in regula cu mintea mea obosita de amintiri. Ma intreba cineva de curand daca admit ideea destinului. Nu cred in asa ceva. Ar insemna sa am prejudecati si nu e cazul meu. Si nici fatalista nu sunt in modul asta. Nu suntem asa de importanti incat CINEVA sa ne decida destinele de dinainte. Ne traim viata dupa bunul plac si dupa proprile alegeri. Si daca ar exista scris la catastif totul dinainte ce? Pana la urma nu ma intereseaza...Sa creada cine vrea in asta...nu dau vina pe destin daca mi se intampla ceva gresit...dau vina numai mine...
Imi plac relatiile alea lungi, cand ajungi sa te plictisesti de acea persoana. Cand stii totul despre ea, ii intuiesti pana si gandurile si nu poti trai fara ea. Relatiile la inceput sunt oribile si fara miros. Cel putin in cazul meu.. Am inteles ca pentru unii sunt Dumnezeu pe Pamant. Intrebari si raspunsuri ca sa ne convingem unul pe altul ca ne potrivim. Pare o licitatie...Ai mai multe calitati raman cu tine, nu, la revedere, sau ce mai trebuie sa ai. In orice caz, din motivul asta nu incep nimic nou, si din cate am inteles nu se poate sari peste unele etape. Ce viata simpla cu forme asemanatoare....
Ma simt foarta singura...si asta nu din cauza ca nu am cu cine sa ma cert in vreo relatie, ci pentru ca cealalta parte din mine se odihneste si nu mai vrea sa o intretina pe cealalta..De fapt viata e o lupta cu tine prin intermediul celorlalti uneori....Ascult Elvis...

O simpla dimineata

O dimineata dulce, lenesa si moale. Am avut un somn nelinistit cu fragmente reale din viata mea prinse de inconstient de care ma tem de mult timp. Un puternic miros de ranced mi-a obosit narile si mi le-a excitat senzitiv pana cand am deschis ochii. Mi-am dat seama brusc ca e tarziu si ca totusi ar trebui sa ma ridic din pat. Raze de soare jucause si neastamparate se prosteau pe geamul meu, facandu-ma geloasa pe curajul lor copilaresc. Imi simteam corpul ca dupa o lupta grea cu mine insami, in care nu exista nici un invingator si nici macar o amintire care sa-mi aduca aminte de motiv real al luptei. Mi-am baut cafeaua in compania dragului meu caine care ma privea intrebator si care era curios sa vada ce urmeaza sa fac. Imi zvacneau muschii si imi tremurau picioarele de parca ma aflam in fata Mortii deghizata hazardant si inselator fara sa se uite in oglinda. Apoi mi-am aprins o tigara pe care am fumat-o cu cea mai mare pofta, privind fumul care se inalta reflectandu-se in geam. Si poate ca totusi asta e viata cea mai frumoasa. Inchis intr-o cutie a gandurilor doar cu tine insuti mereu. Fara confuzii, fara lupte prea mari si fara oameni....

Visare

4 dimineata. Picioare epuizate de pantofi si de exces de dans, ciorapi plini de praf, rochie murdara de fond de ten si multa dragoste pentru tine...Daca mi-ai cere sa vin acum pana la tine doar sa te sarut, desi stai departe, mi-as lua pantofii in mana si as alerga intr-un suflet cu inima trepidand de emotie..Simt ca nu pot trai fara tine si fara mirosul tau...De fiecare data cand te vad imi tresare inima, ma cuprind fiori si ma schimb la fata....E o iubire prea mare.... Mi-a secat orice izvor de speranta. Asa ceva e bolnavicios si obsesiv.Cu iz patologic si nebunesc.
Camera mea e goala si plina de fum. Nici nu se poate respira. Macar sa ma sufoc si sa mor cu gandul la tine. Nimic mai inaltator si mai extatic. Ar trebui sa ma bag la somn, dar prefer sa ma gandesc si sa-mi imaginez cum ar fi daca...A disparut sacrificiul suprem pentru iubire..Nebunie controlata si nimic altceva. Exaltari inofensive si pline de inocenta retinuta. Ma plictisesc fara sa vreau pentru ca nu am un raspuns de la lumea in care traiesc. Nu mai inteleg nimic...:(

Cunoastere si motivatie

Lucrul cel mai important in viata e sa afli ce iti place sa faci cu adevarat si sa te perfectionezi in domeniul ales. Nu poti trai in viata fara succese, fara satisfactii si fara confirmari ca esti bun in ceea ce faci. Dezvoltare personala si profesionala. Sunt in stransa legatura. Motivatie si multa munca. Degeaba ai talent, daca nu muncesti si daca nu curg apele pe tine pana nu reusesti. Totul sta in psihic si in ceea ce ne dorim cu adevarat. Nu cred in noroc sau ghinion. Baliverne. Orice alegere te reprezinta si te inalta sau te coboara. Putini oameni te vor indruma in viata si-ti vor spune secretele succeselor, daca ei deja reprezinta un exemplu. Lenea e o stare dulce, de complacere, care nu aduce nimic bun. Se poate ca unii sa ma contrazica si sa sustina ca in starea de lene, poti avea momente de spectaculoasa inspiratie, argument care nu are nicio valoare reala si sustine o aberatie de altfel. Sa ne privim in interior si in exterior si sa vedem ce putem imbunatati. Sa nu ne consideram niciodata suficient de buni si sa dorim sa ne perfectionam. Banii sa nu insemne totul pentru noi. Cand esti apreciat, nu duci lipsa de bancnote. Cand esti slab, altii se urca pe tine si te dau la o parte. Dar cel mai important: Fii tu insuti!