sâmbătă, august 29, 2009

Interviu Placebo


Azi dimineata pe la 5 juma evident n-aveam somn. N-aveam chef nici sa citesc. Deschid televizorul in cautare de ceva interesant. Mare tampenie mi se pare televizorul asta. Posturile romanesti erau cu toate emisiunile in reluare. Plictisitor. Ce sa-i faci, reclama la ora aia nu costa mai nimic pentru ca numarul de telespectatori e mort si astfel de unde sa-ti scoti cheltuielile de productie pentru o emisiune sau un film interesant?
Intr-un final, gasesc pe M6 un concert privat Placebo din Paris. Inregistrat evident. Nu e cazul sa exageram cu pretentiile. Live. Suna incredibil. Nu sunt fana Placebo, dar nu poti sa nu te bucuri cand vezi ca mai exista si muzica de calitate. Performanta muzicala. Acum imi pare rau ca nu m-am dus sa-i vad cand au venit in Bucuresti. Se termina concertul si urmeaza un interviu cu membrii formatiei intr-un separeu. Apare o jurnalista frantuzoaica fardata cat se poate de natural, cu o hartie in mana pe care evident erau intrebarile pregatite dinainte. Totul decurge firesc. Nimic iesit din comun, un dialog simplu cu intrebari normale pentru niste indivizi care se bucura de un succes enorm peste tot in lume. Sa nu uitam ca Placebo a vandut aproape un milion de albume in UK si peste 10 milioane in toata lumea. Dintre membrii formatiei cel mai mult vorbeste evident solistul Brian Molko, care stie foarte bine franceza, fiind nascut in Belgia. E fascinanta combinatia de culturi a formatiei. Cred ca de aici li se trage succesul: Brian belgian, Stefan Olsdal, chitaristul, e suedez, iar Steve Forrest trebuia sa fie neaparat american, nascut in California. Un amestec interesant de culturi, dar si de orientari sexuale, Brian bisexual, iar Olsdal homosexual.
La un moment sunt intrebati de unde cred ca le vine notorietatea. Brian raspunde ca exista intotdeauna o mare atractie pentru lucrurile interzise si atipice. "E nevoie sa fim exhibitionisti".
De asemenea, in interviu, sustin cu fermitate importanta disciplinei in procesul de creatie. "E nevoie de multa munca, de organizare si de creatie. Noi nu putem trai altfel. Acesta reprezinta un stil obligatoriu pentru evolutie, mai spunea Molko.
O alta problema importanta pe care au adus-o in discutie este cea a celebritatii. "Peste tot vedem goana dupa celebritate. Acesta este scopul pentru care majoritatea artistilor fac ceva. Vor sa fie apreciati si sa iasa in evidenta de cele mai multe ori fara sa munceasca prea mult. Sunt multe astfel de cazuri."
Cand vorbesc cei de la Placebo despre celebritate cu atata modestie, ei care au cunoscut-o din plin si nu i-a imbatat, ma gandesc ce reprezinta de fapt celebritatea la noi, in Romania. Nu cred ca noi avem celebritati. Parca nimeni nu face nimic. Sau face doar pentru a fi recunoscut pe strada cand isi ia ciunga de la magazin. Prea putine exceptii. Prea putina calitate, multa aparenta si munca ioc. Mai bine am lasa la o parte aceasta disperare dupa notorietate si am descoperi de fapt ce ne reprezinta cu adevarat si care e unicul mijloc de exprimare fara de care nu putem trai. Pentru unii e muzica, pentru altii teatrul, pentru ceilalti, domenii care nu tin de mediul artistic. Important e sa te daruiesti total si sa muncesti foarte mult...incoronarea vine dupa merite...


vineri, august 28, 2009

Two lovers


Two lovers in regia lui James Gray e un film care merita vazut. Traducerea titlului in romana Iubire la New York e total nepotrivita. Joaquin Phoenix in rolul principal, alaturi de Gwyneth Paltrow si Vinessa Shaw. Leonard Kraditor (J Phoenix) e un tanar evreu care traieste alaturi de familia lui in NY. Dezamagit de o fosta iubita care alege sa plece din NY pentru o viata mai buna, Leonard este zdruncinat emotional si incearca in repetate randuri sa se sinucida. Personajul Leonard nu e complex. E doar lenes, boem, haotic si tot ce-si doreste de la viata e sa gaseasca o iubire adevarata in care sa se implice total. Sandra (V Shaw) e o prietena de familie, de conditie sociala buna, tot evreica, cu care parintii doresc sa-l casatoreasca. Personajul care da culoare si actiune filmului e de fapt Michelle (G Paltrow), o avocata indragostita de un barbat casatorit care spera ca intr-un final o va alege cu ea si va renunta la familia lui. Vecini de bloc, Michelle si Leonard se apropie si isi petrec o buna parte din timp impreuna. Michelle il doreste doar ca prieten alaturi de ea, ii cere sfaturi cu privire la situatia ei complicata amoroasa, in timp ce Leonard spera sa fie cu frumoasa Michelle. Nu cred ca rolul Michelle i se potriveste lui G Paltrow. E un rol destul de diferit fata de cele pe care le-a jucat pana acum. Rolul ei seamana putin cu cel din Proof. Leonard se indragosteste nebuneste de Michelle, chiar daca vorbeste si se vede in continuare cu Sandra, doar pentru a o face geloasa pe cea dintai. E o poveste de dragoste care emotioneaza prin insasi imposibilitatea ei, actiunea nu e complicata, dar totusi te tine in priza. Un final total potrivit, pe care-l nu-l poti intui decat daca stii ca filmul e o drama. Mai multe nu va spun. Ce mai trebuie sa stiti e ca Joaquin Phoenix se retrage din cinematografie si se va dedica in totalitate muzicii rap. Asadar asta e ultimul lui film.

joi, august 27, 2009

Impresii de la concert Madonna

Imbulzeala multa.
Aglomeratie extrema pe toate sensurile. Circulatia a murit.
17:30-20:30: Interval de acces la concert
21:00: DJ Paul Oakenfold si-a facut aparitia pe scena. Nerabdarea fanilor incepe sa se simta.Oakenfold nu e capabil sa intretina publicul si sa fie bagat in seama. O idee proasta din partea organizatorilor sa inceapa seara DJ Paul. Agitatie peste tot. Oameni nervosi care dau cu coatele si nu lasa pe nimeni sa treaca, diversi care se impiedica cu paharul de cola in mana si te racoresc fara sa vrei si multa, multa mizerie unde vezi cu ochii. Sticle si hartii. Publicul e deja plictisit sau enervat. Praf mult. Usoare huiduieli.
22:00: Diva isi face aparitia pe scena intr-o costumatie sexi cu fundul semiacoperit. Buna seara Bucuresti auzim dupa prima melodie. Melodii mixate, haos muzical. Un inceput de concert slab dupa parerea mea. Into the Groove, apoi Beat Goes On si Human Nature. O masina de epoca da o tura pe scena cu gasca de dansatori si cu Madonna.
22:15-22:30: Piesele She's not me, Holiday si o balada pe care n-o mai auzisem niciodata, probabil tot de pe albumul Hard Candy. Madonna incepe sa faca atmosfera. Isi mai schimba cateva tinute. Joaca diverse roluri. Publicul incepe sa danseze si sa-si faca simtita prezenta. Diva arata impecabil. Coregrafie admirabila. Multi dansatori care stiu de ce sunt pe scena. Miscari lascive, atitudine, un sarut cu o dansatoare. Madonna isi ia niste aplauze.
22:45: Moment Michael Jackson. Un dansator care ii imita coregrafia din Billie Jean. Frumos. Impresionant. Cateva cuvinte in onoarea lui MJ. Acest moment exista in toate concertele Madonnei de la moartea superstarului.
23:00-23:20 Miles away. La isla bonita cantata intr-o varianta speciala. Apare pe scena un grup gipsy care o acompaniaza pe Madonna in ritmuri evident tiganesti. Suna foarte bine. Madonna adora combinatia asta de muzica. Stiu ca la un moment dat avea chiar un roman in grup. La noi acasa banuiesc ca a adus romi de pe alte meleaguri ca sa nu apara discutii. Mult dans. Atmosfera. E apogeul concertului, punctul de maxima intensitate si ca ritm, dar si calitativ muzical. Discurs impotriva discriminarii tiganilor.
23:20-23-45: Regina marketingului mai schimba cateva tinute. Pareau Karl Lagerfeld desi nu sunt foarte sigura. You must love me. Get stupid. 4 Minutes. Like a prayer. Frozen. Open your heart. Ray of light. Suna bine tot ce canta. Nici nu poti sa-ti dai seama daca e pozitiv sau negativ. De fapt poti. Madonna a cantat pe bune draga. Concertul il incheie fara bis cu Give it to me. Un concert care merita vazut. Show a la Madonna. Un public pretentios, deloc receptiv, foarte dificil de scos din imobilitate. Diva nici macar nu si-a dat silinta. Biletele deja fusesera cumparate.
23:50 Buluceala la iesire. Taxiuri nu gaseai, nimic nu se mai nimerea. Madonna sustinuse un concert la Bucuresti.

marți, august 25, 2009

Badea si Bendeac

Invitat la Mircea Badea in emisiune pentru a semna in direct contractul cu Antena 1, Mihai Bendeac a facut pe mascariciul asa cum ii place de obicei. Badea il provoca, iar Bendeac se supunea. Am avut pentru cateva minute senzatia ca da o proba de final pana la semnarea contractului. Bendeac e bun. E talentat. Dar din pacate e prea insetat de bani. Mi-e greu sa cred ca isi va pastra "libera exprimare" a cuvantului. Sau daca si-o va pastra, va fi ca si la Badea perfect controlata. As fi curioasa sa vad ce rating a facut aseara Badea, avandu-l ca invitat pe Bendeac. Probabil ca si lui i-a cam inghetat rating-ul, mai ales in primele zile dupa ce s-a intors din concediu si se simtea nevoia de o resuscitare. Pentru cei care nu stiu, Bendeac e angajat si la Teatrul de Comedie. Prima Tv chiar i-a sustinut financiar spectacolul "Doctor fara voie" jucat tot la Comedie. E de inteles ca nu poti sa traiesti numai din teatru si cu bietele salarii de acolo. Dar nici nu trebuie sa te mascaresti ca sa faci bani. Mondenii in ultima perioada, din punctul meu de vedere se mascareau. Poate ca era un semn ca Bendeac urma sa-si dea demisia. Sa speram ca emisiunea lui viitoare va fi de un umor de calitate si ca Bendeac nu se va pierde in betia succesului material. Si poate ca prin notorietatea lui Bendeac, oamenii se vor duce mai mult la teatru. Asta ar fi cel mai important de fapt pentru noi.


Zambiti va rog! se fac poze sufletelor..


Ma zbat in propriul meu suc.Totul fierbe in mine, da in clocot. Mintea se intreaba daca e cazul sa ia eventuale masuri si sa dea alarma la un nivel superior. Prin mine curge un sange vascos, negru, plin de pasiune. Doar avem sange latin in noi! Curge si apoi se intoarce de unde a plecat. Si asta e toata viata noastra. O plimbare continua a sangelui de sus in jos, condusa de un motoras, care la un moment dat se va uza si toata plimbarea se va sfarsi.
Apoi totul se incheaga. Carne neagra sau violacee, hrana buna pentru bacterii si pentru macrofage. Extaz al bacteriilor. Ciocnesc pahare de vin in noi pentru moartea motorasului. Sangele nu mai sasaie in noi, iar spiritul face ca ingerasul fal-fal din aripi pana se ridica de la locul de stationare.
Si totusi sangele meu clocoteste. Nu stiu de ce imi vine in minte acum imaginea unui ou de gaina care e pe flacara aragazului si coaja e gata sa-i plesneasca. Coaja i-ar fi plesnit si cand o viata ar fi iesit din el...
Imi vine sa alerg de fericire. Sa fug de ea si apoi sa ma intorc sa vad daca mai e acolo. Sa o calc in picioare sau sa o iau la pachet. Sa-mi iau doza de fericire cand simt ca scade in intensitate starea de agonie. Sa ma droghez cu fericire. E o stare muta. Se aude si se simte doar in mine. La exterior nimic. Pacaleala totala. Aveti un chibrit cumva?

luni, august 24, 2009

Amalia Rodrigues

Amalia Rodrigues reprezinta pentru Portugalia ce a insemnat si Edith Piaf pentru Franta. Esenta si specificitate.

duminică, august 23, 2009

Moda si tendinte-ce conteaza de fapt?


Cred in moda, dar si mai mult in tendinte. Nu zice nimeni ca trebuie sa ai in dulap ultima colectie D&G sau oricare alta colectie de fita, dar daca esti cu adevarat pasionat, trebuie sa te lasi inspirat de tendinte sau trenduri. E foarte important sa ai un stil aparte, care sa te reprezinte si care sa te scoata in evidenta. Un stil unic, inseamna o personalitate unica si interesanta.
Cel mai mult ma enerveaza sa vad un tricou pe care il am in garderoba si pe altcineva. Si cred ca daca ai o tinuta accesorizata cum trebuie, poti sa stai fata in fata cu cel care are acelasi tricou ca si tine pe el. Si sa te aplauzi pe tine pentru alegerea facuta.
Ca sa te diferentiezi de altii trebuie sa ai stilul tau. Sa stii sa-ti adaptezi hainele. Poti sa-ti cumperi haine foarte ieftine. Nu conteaza nici brandul si nici firma neaparat. Conteaza sa te simti confortabil in hainele pe care le porti. Si ca sa te simti bine in aceste haine, trebuie sa fie din materiale de buna calitate. Sustin cu ardoare ca poti sa-ti faci o tinuta care sa atraga privirile celor din jur si sa fii admirat pentru asta (poti sa atragi atentia si daca iti pui doua pene in varful capului, dar nu e tocmai potrivit sa mergi pe strada accesorizat asa, poate la un eveniment da) si cu bani putini. Trebuie sa fii foarte atent la ce cumperi. E important sa fie croite bine hainele pe care le cumperi, sa nu atarne firele (din pacate asta se intampla frecvent la produsele din magazine pentru ca le scot pe banda rulanta si nu sunt le este finalizata corespunzator tivirea). Zilele urmatoare o sa aleg niste haine destul de ieftine si o sa incerc sa fac o tinuta care sa atraga atentia celor din jur (valabil si pentru femei si pentru barbati-desi la ei e mai usor; mi se pare asa de usor pentru un barbat sa se imbrace:ii trebuie doar un corp pe care sa stea bine hainele respective si un stil aparte). O sa revin...

sâmbătă, august 22, 2009

Givenchy Man si un zambet






Ce te faci daca prietenul tau vine intr-o zi asa imbracat la intalnire? Sa speram ca va alege macar ultima varianta. Sunt cateva creatii din Givenchy Spring/Summer 2010. Nu prea reusesc sa inteleg utilitatea acestei colectii. Ok, Scotia, kilt, si? Nu m-am abtinut sa nu vi le arat si voua, eventual sa zambiti (Foto http://www.menstyle.fr/style)

D&G Man Fall 09






In ceea ce-i priveste pe barbati lucrurile par destul de simple (la ocazii). O linie clasica, de obicei camasa si pantaloni cat de cat asortati, eventual papion, accesorii fine atent alese la tinute (ceas, curea, eventuale bijuterii) de preferat alb, negru si gri. Asa vor D&G.

D&G Fall 09








Colectia D&G Fall 09 e foarte variata si acopera in acelasi timp multe gusturi. Multa culoare si stil. Ceva aparte, care iti atrage atentia. Feminitate, dar si masculinitate in unele cazuri. Multa personalitate si joc de nuante. (Foto www.style.com)

vineri, august 21, 2009

Valentino Fall 09





Cateva creatii si de la Pier Paolo Piccioli and Maria Grazia Chiuri (Valentino).

Dior- John Galliano Fall 09












Absolut incredibila si colectia de toamna de la Dior. John Galliano e absolut genial. Imi place femeia clasica a lui Galliano. Niciodata nu se va demoda acest stil. Se pare ca femeia anilor 60', 70' va reprezenta intotdeauna o sursa de inspiratie pentru marii creatori de moda. (foto www.style.com)

Jean Paul Gautier Fall 09





Nu mi-a placut moda de vara asta. In afara de imprimeurile colorate stil afro, care se vor purta in fiecare vara, albul si negru care a fost binevenit, o anume simplitate care trebuia atribuita accesorizarii, nu prea m-a inspirat nimic. Dar acum ne apropiem de toamna si cred ca putem bifa deja vara ca "past". Mai sus cateva tinute Jean Paul Gautier din colectia "Fall 2009".

joi, august 20, 2009

Madonna

Madonna-tocmai ea vorbeste despre cursa contracronometru pana la moarte si despre bani..marketing antimarketing..se practica si asta.interesant..oare Madonna e potrivita sa spuna asta?

marți, august 18, 2009

Doare...doare


La 7:30 in parc, la Unirii, o familie cu un copil in brate, pe iarba, oarecum feriti de privirile trecatorilor. Femeia si barbatul se bucurau in fata unei seringi, radeau ca pentru incalzirea falcilor, dar nu uitau sa legene copilul. M-au trecut fiori. Oare cu ce au gresit acesti oameni?! O imagine de centru a Bucurestiului. Barbatul era capul familiei. Tinea seringa cu mare grija, ca o rasplata pentru familia lui. Acesti oameni ne reprezinta mai mult decat orice in tara asta. Personaje extatice care din pacate nu mai reprezinta exceptia, ci tind sa ajunga cazuri obisnuite. Cat de mult doare sa vezi asta in tara ta. O jungla a sufletelor ratacite..Dezechilibru si haos. Saracie, furt si agonie. Se pare ca ne pierdem din ce in ce mai multi pe drum in lupta cu noi insine. Bani...bani...lipsuri...conducatori prosti, dezinteresati de popor, care au ajuns sa fure si din louis vuitoanele sotiilor, cumparate tot din bani publici furati..se moare de foame..copii care plang...lipsa de educatie..mizerie...boli..curve...praf de suflete pe strada (il matura gunoierii-sunt platiti suplimentar sa adune resturile din oameni)...pensionari uscati de foamete si parasiti de proprii lor copii care sunt in goana dupa aur. lipsa de medicamente. cancer...putrefactie...sida..se urla de tristete. nu auziti? tare mult doare sa vezi toate astea, sa-ti dea o lacrima si sa nu ai ce face...

luni, august 17, 2009

Filme


Am fost aseara la Duplicity cu Julia Roberts si Clive Owen. Un film deosebit de prost. Sa nu va duceti sa-l vedeti ca o sa plictisiti cu siguranta. O varianta la Mr.& Msr. Smith, dar total nereusita. In schimb mi-a placut foarte mult Coco avant Chanel cu Audrey Tautou. Iar azi-noapte ca sa-mi revin dupa aberatia Duplicity, m-am uitat la Usual suspects cu Kevin Spacey. Ala da film. Ca si K-Pax care merita toata consideratia. Kevin Spacey rullz.

vineri, august 14, 2009

The Gossip

Melodia asta m-a binedispus toata saptamana. Imi place la nebunie vocea tipei.

joi, august 13, 2009

Acolo sus...


Vai cate cuvinte banale care denumesc la randul lor situatii banale...Cati oameni banali, fara continut si esenta..Pana si "banal" e un cuvant banal. Pana si moartea e banala pentru ca se intampla de atatea milioane de ani. Nimeni nu e banal in schimb cand moare. Moartea te face special in ochii celorlalti. "Ai fost ales pentru altceva mai inaltator'. Fenomenul e banal si noi radiem a Nou in alta lume, o lume fara ochi si urechi. O lume a ingerilor cu aripile taiate, care plutesc in abis calatorind prin Fericire. Fericirea e un taram. Visati la fericire, ha? Omorati-va trupul si inaltati-va spiritul. Asa terminam cu banalitatea. Dar mai bine amanati pana in ultimul moment. Asa e omenesc. Pastrati-va naturali. Reactia organismului ar fi ireversibila. Piu, piu, spirit sus fara inima. N-ar mai bate nimic. Ce simplu si frumos. Noi muguri de speranta. Acolo sus...E tare sus..Va mint asa cum ma minte si pe mine mintea. Dar ar fi bine sa ma credeti...e frumos acolo sus.

marți, august 11, 2009

Coffee and Cigarettes


As avea nevoie de o tigara. Dar mi-e lene sa dau intalnire de grup intre tigara, bricheta si scrumiera. Lasa sa va fie dor una de cealalta sau mai bine uitati-va ca sa-mi fie si mie bine. Imi aduc aminte de filmul Coffee and Cigarettes, al lui Jarmush care mie nu mi-a placut, ba chiar m-a plictisit. Nici nu stiu de ce am simtit nevoia sa scriu asta. M-am bagat si eu aiurea in seama.

Pe sarma

luni, august 10, 2009

Culoare si viata


Spleen acut. Un spleen care ustura, doare, de-mi vine sa-mi dau palme ca sa mai uit de mine. Asta simt eu acum. Numai putin sa dau muzica mai incet, ca nu-mi mai aud gandurile si nu mai am ce sa scriu in continuare. Taci Beethoven.
Mi-am cumparat cateva tuburi cu pasta colorata ca sa ma joc cand fac pauze de treburi serioase. Placerea consta in a le amesteca. N-am pic de talent la desen si nu cred ca mai are sens sa ma plang ca-mi pare rau pentru asta. Dar imi place sa amestec culorile si sa vad ce rezultat obtin. Distrez pensula fie pe o faianta, fie pe o coala groasa de hartie. Acum spre exemplu ma joc cu galben si verde inchis. Nu poti sa nu faci conexiuni cand vezi culoare sau sa nu-ti apara imagini pe orbite. Pe placa mea de faianta parca amestec vara cu toamna su uite asa ies degradeuri. Placa de faianta e murdara de culoare. Are viata pe ea..Ar trebui sa te bucuri placa de faianta pentru asta! Si uite asa imi trece alta idee nenorocita prin minte. Ma cam enerveaza ca suntem o rasa cu pielea atat de alba. O vai ce conditie de om superior avem noi ca ne-am nascut albi...La dracu nu despre asta e vorba. Poate ca ar fi fost mai interesant daca ne nasteam cu pete de culoare pe noi. Poate chiar cu degradeuri. Erau semnele noastre. Asa ne raman doar trasaturile. Eu vreau culoare...Lasa fardurile ca nu suntem la mascarada naturii. Cred ca de fapt de-aia am si inceput sa ne boim fetele: ca sa avem niste semne distinctive si apoi s-a pus problema infrumusetarii. Ne boim traind intr-o lume civilizata pentru a ne infrumuseta, iar cei din triburi se boiau si se umpleau de cercei ca semn distinct de apartenenta la un grup. Si cu siguranta mai exista triburi de genul asta prin Africa sau America de Sud. Numai ca eu as fi vrut sa fie totul din nastere. Vreau pete de culoare. Atat. Nu vreau semne din nastere cu mere si pere pe picioare, ca a poftit mama ta. Asta nu inseamna nimic. Dar e cazul sa mai amestec niste culoare pe placa. Habar nu am daca a inteles cineva ce am vrut sa spun mai sus.
Culoarea asta ma inspira fir-ar sa fie. Acum am lasat verdele sa fie verde. E un verde puternic, care nu se supune nimanui. Mi-ar placea sa-mi apara acum in fata o rochie de matase de culoarea asta. Sa luceasca verdele din ea. Si sa fie pe un corp de femeie slaba, osoasa, cu un par lung ca de iapa, eventual blond. Oricum sa fie o femeie placuta unor ochi pedanti. Nu conteaza ca sunt ochii unei alte femei sau ale unui barbat. Si pe aceasta femeie, pe care eu am inventat-o ca imagine, sa o pun sa danseze. Sa dau drumul la un tango si sa o alatur unui barbat brunet, focos, cu fata de latin get-beget. Dansati, va rog. In ritm. Iubiti-va prin dans. Incita-l cu formele tale, femeie frumoasa. Cu spatele tau gol si cu soldurile sexy. Lasa-l sa-i tresalte inima la fiecare atingere de-a ta sau de-a rochiei. Cred ca il excita si atingerea matasii. Dar voi dansati in continuare. Tango argentinian. Totul e sublim. Dar si tu Beethoven esti sublim si deja mi s-a facut dor de tine. Tangoul e muzica si dans. Tu nu prea esti pasiune intre doi oameni, Beethoven. Nu te supara pe mine. Poti fi insa imnul unei vieti, al unui destin, sau al unui suflet de om. Vai cata culoare vad in fata ochilor acum. Ma apuc sa amestec altceva pe placa. O sa tac din gura.

duminică, august 09, 2009

Imi placi Henry


Simt ca ma indragostesc de.... Henry Miller. Usor, usor m-a cucerit. Nu a fost dragoste la prima pagina. A fost dragoste la a doua carte. Tropicul Cancerului m-a cam uimit. Mi s-a parut prea mult sex. Obsedant. Obositor. Transpiratie pe pagina si orgasm in cuvinte. Parisul extazia un american cu noile sale posibilitati. Tropicul Capricornului mi-a placut. Mi-a parut rau ca s-a terminat. Ma obisnuisem cu tonul povestirii lui Henry. Esti bun Henry Miller, desi iti place prea mult sa vorbesti despre tine, fie exagerand, fie jucandu-te cu ipostaze inventate in care te imaginezi. Te-ai nascut cu creionul in mana. Ai mai trait si atata amar de ani ca sa fii martor la ce se intampla cu operele tale (n 1891- d 1980). Multi au condamnat ideile tale. Prea indraznete si imorale. Erai contra curentului. Si in zilele astea ai ramas unul dintre cei mai de seama scriitori americani modernisti. Ce mai vrei Henry Miller? Acum m-am indragostit si de tine, sau mai bine zis de scriitorul H. M. Scrii atat de inteligent si rece. Treci totul printr-un filtru subiectiv. Nu pot sa inteleg de ce ti se parea America o asa mizerie de tara, care ucidea visuri si ii iluziona pe toti. Ciudat e ca ti-am citit a doua carte, exact dupa ce terminasem Susan Sonntag "In America". In America e o carte care vorbeste tot despre American Dream. Dar de pe o pozitie opusa tie Henry Miller. Si Susan era americanca, va chiar mai get-beget decat tine Henry. Ca doar tu erai dintr-o familie de nemti, dar nascut in districtul Yorkville din New York. Cred ca pentru un imigrant America e Dumnezeu pe Pamant. E mareata si pare dotata cu toate posibilitatile de pe lume. Actrita Maryna a lui Susan ajunge sa aiba mare succes in America, dupa ce a plecat din Polonia cu familia. American Dream s-a implinit. Exista. Nu mai fii asa pesimist Henry. Viata e faina si cred ca tie ti-a placut foarte mult sa dansezi in cuvinte viata asta. Mai am un pic si iti termin si Primavara neagra, Henry..O sa te citesc tot..

vineri, august 07, 2009

Fara muzica totul e gol

Pe stomacul gol


Si astazi ziua a trimis la culcare noaptea in zori. Era 5 si un sfert. Am iesit sa ma plimb prin gradina din spatele curtii. Pasarile ciripeau deja indraznet, bucuroase ca o noua zi isi facea aparitia. Eram cu picioarele goale prin iarba uda. Nu exista senzatie care sa te faca sa te simti mai aproape de secretiile naturii. Iarba nu era prea incantata de faptul ca o calcam, dar ii promisesem ca nu se va intampla prea des. Pasarile tineau cu tot dinadinsul sa topeasca linistea si sa trezeasca toate vietuitoarele din imprejurimi. Parca pornisera un dialog intre ele, stabilind programul zilei respective de comun acord, in familie. Vai cata ordine in natura. Iar noi o stricam. M-am tavalit in iarba. Probabil ca domnul Soare isi lua micul dejun la ora aia, ca sa prinda forta pentru toata ziua. Cata fericire putem gasi in aceste lucruri simple. Ce minunat ar fi sa invatam din nou sa traim. Candva parca stiam. Mi-am inverzit complet hainele de pe mine. Miroseam a natura, a viata si a energie. De la departare, cainele meu ma privea intrebator, de parca avea in fata o nebuna. Viata ta e in aceasta gradina, cum ai putea sa ma intelegi ca ma incarc pentru o noua zi prafuita?
Se auzeau pasi in spatele meu. N-am binevoit sa ma intorc sa vad cine ma urmarea. Stiam deja cine era. Usor, usor venea inspre mine, iar eu ma prefaceam in continuare ca nu aud nimic.
Florile incepeau sa se deschida ca sa poata privi mai bine mediul in care se aflau. Ele poarta intre ele un dialog surd, subinteles, intim si personal. Totul e un dialog. E un dialog al speciei. Nimeni altcineva nu trebuie sa le auda si sa le distruga intimitatea.
R. imi adusese doi trandafiri. Stie ca nu ma intereseaza daca sunt intr-un numar par sau impar. Nu cred in nimic, da daramite sa am obiceiuri sau superstitii. Doi trandafiri rosii. Erau setosi, plini de culoare. Carne sanatoasa, bogat vascularizata. Sange sanatos. Oricum ei erau morti. Nu stiu de ce ii rupsese. Acum traiesc artificial pana cand se vor usca de tot . Nici nu-i curatase de spini. Se juca cu spinii unuia dintre ei pe mana mea. Stiam ca vroia sa ma posede. Ma dorea, asa cum doream si eu natura. R. nu intelegea trairile mele. Regretam faptul ca isi facuse aparitia atunci si ca nu ma mai lasase sa vorbesc cu mine si cu tot ce avea viata in jurul meu..Cata tristete...

duminică, august 02, 2009

Ea, el si marea


Pe plaja. La mare. Acum cativa ani. Ma jucam cu fire de nisip si priveam in gol asa cum fac de obicei. Privirea mea se desprinde frecvent de real. Se intampla involuntar. Odata ce apare golul in privirea mea, pot incepe calatoria mintii mele. Transportul e gratuit. Acces nelimitat in orice spatiu. Mijlocul de transport in care ma aflu e numai pentru o persoana. Asta ar fi singurul dezavantaj. Dar sa trecem la lucruri mai serioase.
Cu toate ca era cald afara, plaja era pustie. E posibil ca marea sa fi dat de veste ca nu are dispozitia necasara sa primeasca oaspeti. Mie nu mi s-a comunicat nimic. Sau nu am auzit. Poate calatoream atunci. Cand am ajuns pe plaja n-am reusit sa aflu nimic. Marea nu vroia sa-mi spuna nimic. Facea pe secretoasa. Si uite asa nici eu n-am mai bagat-o in seama. Nisipul e fraged. Mi-ar placea sa scartaie. Nisipul nu te da de gol cand treci prin el. Pana si urmele pasilor ti se pierd rapid. Zgomot surd. Ma frigeau talpile si, in aceste consitii ma grabeam spre o destinatie oarecare. In departare am observat o silueta culcata in nisip. De la distanta, parea mort, fara viata. Ma gandeam ca e vreun dezinformat ca si mine si a fost pedepsit ca a incalcat regula, dar nu era asa.
In aproximativ patru minute am ajuns la locul cu pricina. Un barbat zacea intins in nisipul impuscat de soare. Respira totusi. Diafragma nu-l lasa la greu. Pentru cateva secunde am analizat ce puteam sa fac in aceasta situatie. Prin imprejurimi nu se gasea nimeni dupa care sa strig pentru ajutor.
De pe buze i se scurgea un lichid usor galbui, semitransparent, care ai fi zis ca era miere. Am inceput sa strig la el si sa-l lovesc ca sa vad daca reactioneaza. Apoi m-am dus sa iau apa din mare ca sa- stropesc. Eram usor panicata, dara sincer, eram tentata sa-mi vad de drum in continuare si sa nu ma complic. Nu raspundea la nimic din ce-i faceam. Apoi am incercat sa-i ghicesc numele. Il strigam cu diverse nume ca sa vad ce se va intampla. Nu mi-a raspuns nici asa. Un vanticel subtire la trup, care se chinuia sa ocoleasca razele preaputernicului soare a inceput sa-si faca simtita prezenta. Parca strigase cineva catalogul si s-a gandit ca ar fi mai bine sa raspunda si el prezent ca sa nu-i fie pedepsita absenta. Si uite ca acest vanticel, care mi s-a spus ca se numeste briza, a reprezentat NOUL din peisaj care a starnit interesul necunoscutului. Barbatul cu pricina incepuse sa miste picioarele, desi pe chip inca nu i se schimbase expresia. Incetul cu incetul, intrusul se trezea. Lichidul mieros din gura tot ii curgea. Uda nisipul cu substante care nici lui nu-i erau cunoscute. Uite ca a deschis si ochii. Niste ochi mari, expresivi, migdalati si bulbucati pe deasupra, ma priveau intrebatori. De parca eu eram cea care nu avea ce cauta acolo, iar el se afla in propriul teritoriu. Niciun sunet. Toate intrebarile noastre se aflau momentan in ochi. Ne raspundeam, fiecare in gand cum socoteam mai potrivit. iarasi mi-a trecut prin minte sa zburd mai departe sau eventual sa ma alatur unor pescarusi morti de foame. Frica nu-mi era deloc. Eram chiar curioasa ce urma sa se intample. a dat sa se ridice si s-a apropiat de mare. Apoi m-am gandit ca poate e omul marii, sotul ei, care a fost dat afara din mediul in care locuiau impreuna, pentru ca facuse vreo mare greseala si trebuia pedepsit de sotie. Era o masura pe care nu mi-ar fi fost greu s-o inteleg. Daca i-ar fi trecut cu vederea greseala, poate ca evenimentul n-ar fi avut importanta si putea fi intr-un viitor apropiat. Biata mare, imi spuneam...
De fapt se dusese sa se spele de proprile-i secretii. Parea foarte uman. Poate ca si monstrul Frankestein avea momente cand parea uman si oamenii nu fugeau de el. Necunoscutul a revenit langa mine si mi s-a adresat:
-Nu vreau sa ma prezint. Nu e cazul. Eu te cunosc pe tine de undeva.De fapt mi-e foarte clar de unde. Am trait multi ani impreuna. Te-am iubit ca pe o bucatica din mine materiala sau spirituala, de care vrei. Si poate ca inca te iubesc...
Eu speriata, privindu-l in ochi ca pe un nebun in libertate. Am trait toata viata asta in vis de nu-mi amintesc sa-i fi vazut chipul acestui strain? Ma treceau fiori si totusi nu ma clinteam din loc. Puteam sa dau bir cu fugitii, dar acum nu-mi mai doream asta. A continuat singur sa se explice:
-Sa stii ca nu am de gand sa-ti fac vreun rau. Din contra. Asata nu e iubire periculoasa, e inofensiva ca un pui de gaina, dar care totusi nu poate fi omorata cu atata usurinta. Eu sunt Adam, iar tu bineinteles Eva, si nu personajele din Eden, ci din cartea lui Rebreanu. Acum stii despre ce vorbesc? Ei bine asta e viata in care iubirea noastra se va implini . Sunt la a 7-a viata si se pare ca acum totul va fi frumos. Simti regasirea? Eu da. Vai cat de mult am asteptat clipa asta. Totul imprejur e dogoritor. Inimia mea a inceput sa-mi incinga corpul de atata bucurie.
-Domnule, ma confundati cu siguranta. E o situatie la care eu sunt doar martora.
-sau as putea fi considerat nemuritorul Fosca, vesnicul Adam, personajul lui Simone de Beauvoir. Sunt atat de constient de tot ce am trait in vietile trecute. Numai ca eu am si murit, spre deosebire de Fosca. M-am supus ciclicitatii viata-moarte. Cum poti fi asa de rece cu mine? Ce ti-am facut?
-Tocmai ca nu mi-ati facut nimic. Nu va cunosc. Va rog sa ma lasti sa plec. Ma confundati. Nu inteleg nimic din ce spuneti. Poate ca soarele v-a cauzat. Nemuritoarea mare va asteapta sa va racoriti. Va doresc numai bine...
-dar stai, nu poti pleca asa. Am sa-mi tocesc tot timpul din viata asta ca sa fiu alaturi de tine. Vrei sau nu vrei. De data asta nu mai scapi.
-Parca era o iubire inocenta.
-E in continuare, dar are nevoie de realitate de data asta. Sa pornim asadar.
Devenisem cu adevarat speriata. Nu putea sa fie o calatorie de-a mea asta. Imaginatia mea era intotdeauna departe de halucinatie. Si acum totul parea foarte real. Ramane ca totul sa fie lamurit mai tarziu sau mai devrem. La naiba cu Fosca, Adam si alte povesti cu reincarnari si metempsihoze. Vreau realitate...

sâmbătă, august 01, 2009

Marele Experiment


Cred ca per ansamblu viata merita traita. E o sansa. Un experiment la care asistam ca niste adevarati observatori, curiosi si pe deasupra insetati de cunoastere. In acelasi timp insa, ramanem cobai. Laboratorul vietii. Observatorii din noi analizeaza, studiaza si monitorizeaza intreaga activitate. Cobaii se supun experimentului Creatorului. Sunt pusi in diverse situatii, participa la intalniri cu alti membri din societatea virtuala in care traiesc si li se asigura si un mediu proprice dezvoltarii personale. Totul depinde de structura genetica cu care a fost inzestrat fiecare. Am vazut si cobai zambind. Uneori au motive si de bucurie. Dar fericirea e greu de atins pentru cobai. Unii dintre ei sustin ca fericirea nu exista decat intr-o lume ideala si ca e doar un mijloc de raportare la perfectiune. Perfectiunea e o utopie. Doar Creatorul e perfect. Doar Creatorul poate fi fericit. In singuratatea lui deplina, Dumnezeu are parte de o fericire extramatusalemica din care sar scantei pe pamant. In urma scanteii ramane un praf, care ii atinge cateodata, la cadere, pe unii cobai si le aduce un zambet pe buze. Praful Lui Dumnezeu ne face voiosi. Dumnezeu ne drogheaza. Desi in momentul in care zambetul ne surprinde chipul posomorat, intreprindem o actiune ce pare a fi reusita, in realitate nu asta e motivul schimbarii starii noastre. V-am spus ca de vina e praful. Si culmea e ca desi Dumnezeu e singurul fericit, praful care cade de sus se imparte intre toti cobaii Marelui Experiment. Or exista Dumnezei si pe pamant?