miercuri, iulie 21, 2010

Un fir de praf in infinit


Imi sfaraie carnea intr-un zgomot asurzitor. Soarele ma arde si tare mult imi mai place..Stau si ma unduiesc in fata lui, ignorandu-i puterea si trecand peste crunta durere, pe care mi-o provoaca. Dansez cu ochii inchisi, intr-un spatiu in care nicio farama de materie nu se misca. Pentru ca nu mai exista nici materie, nici spatiu, nici timp. Totul e inert. Imi vibreaza sufletul de emotie. Dau o reprezentatie in fata Soarelui. Ii dansez Regelui. Ma pedepsesc cu placere. Ma simt de ceara. O statueta. Si totusi ma doare. Ard, ard si ma transform. Sunt fascinata. Eu si Icar. Numai ca Icar a fost naiv si neascultator. Era bine pentru el daca ar fi luat in seama spusele tatalui sau, Dedal. Eu nu am de cine sa ascult. Sfarai. Sunt carne..Sunt vie..Traiesc....Sunt libera..Zbor catre Soare...Sunt usoara, nici nu imi mai simt greutatea..Am devenit un fulg, un fir de praf.. Mi-am ars memoria, m-am transformat si acum ma inalt in univers..Sunt si totusi nu mai sunt...Am ales calea libertatii...Pentru ca destinul celor stapaniti de memorie e pamantul nu cerul. Daca ma voi prabusi, stiu sigur ca din corpul meu nu va mai curge sange...